am zburat douasprezece vieţi

în regăsirea noastră .

m-am ars,

liniştea triumfătoare

mi-a spulberat

frigul din ochi

nu te mai pot pipăi ,

candela s-a stins

înaintea nopţii

am căutat lumea ta

ai plecat înainte să

apară răsăritul

găurile mi-au absorbit

metaforele, epitetele

şi poemul despre tine .

astăzi suntem doar străini .

strigătele mi se zbat

în genunchi ,

îmi bat moartea

spiritele mă calcă în

picioare

am faţa distrusă

crengile îmi acoperă ranile,

văd sherpi cu ochii scoşi ,

mă rod picioarele

stau în glod

îmi bat cuiele în propriul sicriu

am murit pe timp de ploaie .

Noapte

voci

vise

muzică

lume

noi

sărut

goană

"Iubirea nu-i pentru noi "

am o tumoare de frig

mă pierd în mulţime

umblu pe pietricele

mă aşez şi încep să plîng ca un copil

pierd zile

în care

nu mă trezesc

ploua ,

fantomele

îmi bîntuie creierul

îmi strîng corpul şi mă împachetează

de parcă mă fac cadou

dispar în negură

balansez printre timpuri

îl caut

pe tata .

Poezia mea plinge ca mine

durerea s-a întins

pe cutia toracică ,

desfrînată şi neinterzisă ,

îmi colindă

inima

uşor –uşor

îmi trece prin măduvă

şi-mi roade

206 de oase

sîngele meu -

e mai deosebit

s-a prelins în mine

din marea roşie atunci cînd

Mama şi Tata

facură dragoste

iubindu-se la superlativ

ochii

suferă lacrimi

dacă n-ar fi existat,

nu supravieţuiam

fiecare plinge in felul sau dar

poezia mea plinge ca mine .

Departe de lume

între ghiarele vîntului

lacrimile oceanului,

stă sufletul meu

încătuşat de miros mort

fug dar,

picioarele nu mai lasă urme ...

mă pierd .

renasc din lună

şi merg agale în infinit,

după ochii tăi,

găsesc doar braţele tale dornice de îmbrăţişare

în pustiul acesta amorf –aici

a putrezit iarba dar-

tu mai trăieşti.

voci

Aud vocile valurilor

gust din apele sărate ale mării

merg în cerc

si caut iubirea asemeni unui beat nebun

caut răspunsuri în dragoste

ce îşi găsesc locul în întrebări retorice

cresc şi înţeleg că pe mama o numim mama

deoarce e Mama .

(exercitiu literar )

Moarte albă

În amurguri depărtate

bat clopote putrezite de zile negre,

sufletul părinţilor se urca la cer

oamenii merg pe stradă

uitîndu-se la stele ,

vocile le strîng inimile sîngeroase

şii duc la somn .

se scol

văd portrete în care sînt

desenaţi

copaci supranaturali

cu flori sure

lipseşte moartea

s-a ascuns

într-un poem

albastru sau alb .

Mi-ai rupt cerul in doua

am ramas orfana

si nu mai vad marea ,

nu mai simt atunci cind

te citesc

viata mea era legata de albastru

tu- om hain

mi-ai rupt cerul si am ramas orfană!

poemul acestei oarbe

beau singele tău

orbesc

aripile zbor în extaz

căutînd oasele tale

printre drumuri

îmbrăcate în frunze

se aud doar voci

printre pupile

lacrimile se revarsa in versuri

de dor si sarat

ochii cîntă

cerului

pasările îmi ridică sufletul

în van .