între ghiarele vîntului
lacrimile oceanului,
stă sufletul meu
încătuşat de miros mort
fug dar,
picioarele nu mai lasă urme ...
mă pierd .
renasc din lună
şi merg agale în infinit,
după ochii tăi,
găsesc doar braţele tale dornice de îmbrăţişare
în pustiul acesta amorf –aici
a putrezit iarba dar-
tu mai trăieşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu