sihastru

lumea asta închide uşa

de fiecare dată cînd vreau să intru,

pămîntul mi-e sprijin genunchilor,

iar palmele nasc ochi

din care ies

întrebări , regrete si doruri.

mă înhib

în temniţe de singurătate.

sunt condamnată

pe viaţă?

cîteodată ma uit printre gratiile

graţioase unse cu lacrimi de iubire

nu vine nimeni.

ei toti sunt prea ocupati.

dacă ar vizita cineva vreodată

închisoarea aceasta

cineva-ul ar fi rătăcit .