frunzele

ploaia

noroiul

îmi mai vorbesc si astăzi despre tine

tabloul asta în care se preling

amintirile despre noi

despre ca am fost

cândva,undeva

ma sugruma

oare ai fost al meu vreodată ?

poemele mele îngrămădite ca o balta intro gaura

se sfarsesc la tine

la iubirile mele efemere

care nu știu nici astăzi dacă au existat

cu adevarat

toamna asta plânge cu lacrimi de crocodil

plânge cu frunze îmi zic

si frunzele astea îmi cântă în struna despre

amor si dragoste

despre cum eram noi

roșii de iubire si galbeni de boala iubirii

lumea asta utopica

e goala

ca copacii, ca noi , ca tine !