Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbeşte...

25 mar. 2017

al doilea an de cand sunt in Romania, intotdeauna primesc o intrebare "Cum poti trai asa departe ? da de casa, de familie nu ti-i dor ? de obicei raspunsul meu suna cam asa " deja m-am obisnuit".
si imi place viata de obicei, pina intr-o zi in care se aduna tot dorul laolalta, atunci o urasc !
mi-e dor de Mama, vreau in brate ( da mama si la ai mei 20 de ani ma mai tine in brate ), mi-i dor de picenele cu bifidoc pe care le aducea seara cand venea de la munca, mi-i dor de taica-miu sa ma trezeasca dimineata cu o pupa si sa zica "doțea trezește-te, uneori ma gadila la talpi) mi-i dor de zambetul lu fratemiu, mi-i dor sa beau o șampanie( aista ii un simbol de fapt)cu Marceluș pentru ca de fapt mi-i dor sa stam cu orele sa ne plimbam și să ne plângem și să râdem până sughiță. Mi-i dor de Dimulică când ma cuprinde și îmi zice cât de tare mă iubește, de Ion care îmi face tot felul de ”praghiburi” cand ma vede, de statul la masa la bunica cu toate rudele care mai sunt in Moldova.
oamenii ăștia de fapt sunt Moldova mea.

Mi-i dor și de EL .

astazi declar ziua bocetului in patul meu, va iubesc scumpii mei. Imi lipsiti chiar daca vorbim mai rar, eu imi aduc aminte mult mai des de voi.

si oare cu atâția oameni dragi merita să zic ca sunt singura ? nu
 camera mea îi goală și singura, eu nu !

P.S la postarea asta accept numai comentarii de niluit, urâțenii nu vreau.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu